Meniu Închide

Ana Postolachi

Ana (23 ani) este studentă la Universitatea de Arte și Design, Cluj-Napoca, Departamentul Pictură, unde este îndrumată de doamna Conf. Univ. Dr. Ioana Olahuț, Director de Departament.

Plecarea timpurie din mediul familial pentru a urma studiile la Liceul de Artă Sibiu a determinat-o să înțeleagă maniera de abordare a lucrărilor dintr-o perspectivă mai profundă. Această maturizare s-a simțit la nivel artistic, în special, în maniera de percepere tematică a subiectelor sociale. În acest context, a participat de două ori la Olimpiada Națională de Arte Plastice și Istoria Artei, Secția Pictură.

Pasiunea, dorința de a lucra, perseverența și seriozitatea au ghidat-o în tot ceea ce a reușit să realizeze până acum. Printre cele mai importante realizări profesionale se numără expozițiile de grup avute la muzee, galerii sau evenimente, dar și cele personale din cadrul festivalului „Street Art Sibiu” din 2020 și cea din Turnul Sfatului, Sibiu.

Ana dorește să își dezvolte abilitățile în domeniul artei digitale, să se dezvolte din ce în ce mai mult pe plan profesional, să poată experimenta cât mai mult și să își clădească o carieră solidă în domeniul artelor plastice.