Meniu Închide

Laura Candet

Născută în Bacău, Laura (22 ani) a participat atât la expoziții de grup cât și individuale. Astfel, în 2019 a fost recompensată cu Premiul de Excelență în cadrul „Galei Studentului Ieșean” susținută de Ministerul Tineretului și Sportului și Casa de Cultură a Studenților Iași pentru rezultatele excelente în domeniul artistic academic. Totodată, aceasta a participat la numeroase proiecte artistice europene precum „Refresh+” (2021-2022) dar și la bursa de studiu „Erasmus+” la Accademia di Belle Arti di Venezia, Italia, unde a avut a doua expoziție personală pe simezele Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția.

În afara demersului artistic, Laura este student senator în cadrul Universității Naționale de Artă „George Enescu”, dar și Președinte în Asociația Studențească „A.R.T.I.U.M.” și secretară în Asociația Antreprenorială „S.A.S.” din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”. Laura a  participat la mai multe programe de voluntariat și este pasionată de literatură, călătorii și muzică.