Oana (22 ani) s-a născut la Ploiești și studiază la Universitatea Națională de Arte, Departamentul Grafică, unde este îndrumată de doamna Conf. Univ. Dr. Stela Lie și de Asist. Univ. Drd. Giulia Crețulescu. Cei 3 ani petrecuți în Universitate au ajutat-o în crearea unui demers creativ personal. Printre realizările sale recente se numără participarea la proiectul „Străzi cu renume”, expunerea unor lucrări atât în țară, cât și în Grecia, precum și participarea în cadrul proiectului „Odaia 47” la anumite evenimente.
Oana dorește să își continue dezvoltarea abilităților în arta digitală și îmbinarea acesteia cu grafica de șevalet și modelajul, proces pe care dorește să îl integreze în lucrarea de licență pe care o va realiza în acest an. Subiectul proiectului de licență relevă câteva din pasiunile sale: cinematografia și literatura (îndeosebi reprezentările biografice).