Meniu Închide

Teodora Todoran

Teodora (16 ani) studiază vioara la Liceul Vocațional de Artă din Târgu Mureș sub îndrumarea domnului Prof. univ. dr. Valeriu Maior. A participat la Olimpiade și concursuri naționale și internaționale unde a obținut numeroase premii: Locul al lll-lea la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, Marele Premiu la Concursul național „Geantă-Manoliu”, Premiul al ll-lea la Concursul internațional „George Manoliu”. În anul 2018, Teodora a avut primul său concert cu orchestra Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș, iar în anul 2019, datorită rezultatelor deosebite obținute, a primit o bursă din partea Fundației Japoneze „Kumamoto-Romania Association”, în cadrul căreia a avut ocazia să susțină un concert sub bagheta dirijorului Shinya Ozaki. De menționat este și participarea Teodorei  la masterclass-uri susținute de violonistul Gabriel Croitoru.

Visul său este să își perfecționeze tehnica și stilul, pentru a  transmite cât mai bine publicului lucrările interpretate.